Un proiect de lege propune ca șoferilor care depășesc cu peste 100 km/h viteza maximă legală să le fie reținute talonul și permisul de conducere.
Un proiect de lege depus în Parlament prevede stabilirea unui nou prag de viteză la care să fie sancționată circulația autovehiculelor cu depășirea cu mai mult de 100 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv, această faptă urmând să fie sancționată cu suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 180 de zile, pe lângă amenda între 1.305 lei și 2.900 lei, dar și cu reținerea certificatului de înmatriculare a autovehiculului, scrie Agerpres.
Viteza excesivă este un subiect de discuție și la noi în țară. Am tot văzut cazuri în care oamenii conduc cu viteze de peste 200 km/h pe autostrăzile din țara noastră, dar acest lucru s-ar putea schimba.
Proiectul de lege care a fost depus în Parlamentul României propune suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 180 de zile, dar și reținerea talonului mașinii, tot pentru 180 de zile. Pe lângă acestea există și sancțiunea cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei.
Proiectul care a fost semnat de 28 parlamentari PNL, PSD, UDMR, USR, modifică și completează în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Inițiatorii proiectului arată că, prin Ordonanța Guvernului nr. l/2022, începând cu 27 februarie 2022, a fost introdus în OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice un nou prag de viteză, de peste 70 de km/h față de limita legală, încercându-se o temperare a conducătorilor auto. Conform argumentelor pentru susținerea proiectului lor, „se pare că această modificare nu a avut rezultatul scontat”. De aici și dorința de înăsprire a regulilor de circulație.
Există cinci clase de sancțiuni cu puncte de amendă în cadrul Codului Rutier, iar un punct de amendă reprezintă suma de 145 de lei.
Clasa I: 2-3 puncte de amendă, sancțiuni cuprinse între 290 și 435 de lei pentru depășirea vitezei legale cu 10-20 km/h;
Clasa II: 4-5 puncte de amendă, sancțiuni cuprinse între 580 și 725 de lei pentru depășirea vitezei legale cu 21-30 km/h;
Clasa III: 6-8 puncte de amendă, sancțiuni cuprinse între 870 și 1.160 de lei pentru depășirea vitezei legale cu 31-40 km/h;
Clasa IV: 9-20 de puncte de amendă, sancțiuni cuprinse între 1.305 și 2.900 de lei pentru depășirea vitezei legale cu 41-50 km/h. Dacă viteza este depășită cu peste 50 km/h, atunci puteți avea permisul suspendat timp de 90 de zile, iar dacă depășiți viteza legală cu 70 km/h, atunci permisul va fi reținut timp de 120 de zile.
Clasa V: 21-100 de puncte de amendă, respectiv amenzi cuprinse între 3.045 și 14.500 de lei, dar se aplică doar persoanelor juridice.
Punctul de amendă va rămâne înghețat și în 2023.